Teadvised...

vineri, 5 noiembrie 2010

Superior Golden Yunnan FOP


                                              



Cand auzi de ceaiul negru te gandesti automat ca o bautura tare, cu un gust usor amarui si note usoare de malt.    Cel putin asa ma gandeam eu inainte sa descopar acest sortiment rafinat, total atipic, cu frunze aurii. Este vorba despre [Superior Golden Yunnan FOP], terminatia FOP reprezinta gradul ceaiului (Flowery Orange Pekoe) si anume un ceai de calitate, cu frunze lungi si cateva varfuri. Terminologia este folosita in special pentru ceaiul negru. Daca pentru sortimentele Assam, FOP este calitatea II, in China, un ceai negru FOP este calitatea I.
Ceaiul este cunoscut in China mai mult sub denumirea de Dian Hong, provenind din Feng Qing regiunea Yunnan, de altfel bine cunoscuta pentru ceaiurile Pu-Erh. 

Acest ceai negru ne atrage atentia printr-un aspect deosebit, frunze lungi rasucite colorate intens cu nuante de galben-auriu si khaki. Frunzele sunt inmiresmate cu prospetimea florala a primaverii, cu un buchet dulceag. Infuzia este clara, cu o paleta de culoare ampla, pornind de la aramiu mergand treptat spre auriu (de la prima infuzie pana la a patra sau chiar a sasea). Parfumul floral, cu note delicate pamantii, ne ofera un moment de rafinament, imbinat perfect cu gustul dulceag, discret condimentat. Se poate reinfuza. Alt caracter destul de interesant al acestui ceai. Frunzele sunt foarte puternice si rezista pana la sase infuzii, fara a pierde prea mult din dulceata sau din parfum. 

Pentru infuzie am folosit 4 masuri de ceai adica 10g pentru 1 litru de apa. Temperatura de infuzare am lasat-o pe la 90 de grade, pentru a evita o eventuala oparire a frunzelor delicate. Timpul de infuzare este de 3-5 minute, dar va recomand sa nu il lasati mai mult de 3 minute si jumatate. Eventual atunci cand reinfuzati mai cresteti timpul gradat, fara a depasi in final cele 5 minute. Ca materiale va recomand folosirea unor filtre de unica folosinta din hartie netratata, sau un infuzor din bambus. Nu vor altera gustul ceaiului.

Niciun comentariu: