Xian Tao - Artisanal tea

开花茶 - 工艺茶 

Pe moment m-am razgandit si am amanat postul cu cel de-al treilea ceai japonez. Am ales in schimb un ceai chinezesc, foarte interesant, care a reusit sa capteze atentia multor oameni. Cred ca toti bautorii de ceai il cunosc si l-au incercat sau isi doresc foarte mult sa o faca. Probabil una din cele mai simple si mai cunoscute forme de ceai "infloritor" are la baza frunza de ceai alb si floarea de amaranth.

Am sa va vorbesc despre Xian Tao, un sortiment despre care nu se stie cand a fost realizat pentru prima oara (porbabil undeva in jurul anilor '80 sau poate chiar mai devreme), un ceai care de regula se serveste intr-un recipient (ceainic sau cana) din sticla transparenta, pentru a potea urmari spectacolul oferit de deschiderea inflorescentelor in apa fierbinte.

Eu am ales sa folosesc un ceainic chinezesc foarte vechi din portelan, din dorinta de a imbina arta traditioanla a ceaiului cu relativ moderna. Mai mult decat atat, acest ceainic l-am primit de curand si am dorit ca prima infuzie sa fie mai speciala.

Dupa cum va spuneam, baza este constituita din frunze de ceai alb, legate spre coada cu un fir de matase. sunt folosite frunzele cele mai fine, mugurii si eventual urmatoarele doua-trei frunze din varful plantei. Apoi, buchetul verde-argintiu este impodobit cu o floare delicata de amaranth, a carei culoare poate sa varieze de la un roz pal catre un mov deschis. Rezultatul final ai intregului proces este presat in forme de sfere, urmand mai apoi sa ajunga sa fie savurat de adevaratii cunoscatori.

Proaspat scufundat in ceainic

Asa se prezinta Xian Tao, dupa ce infloreste pe fundul ceainicului

La contactul cu apa calda spre fierbinte, inflorescenta incepe sa se deschida asemanator unui bujor. Sunt eliberate parfumurile fine ale ceaiului alb, cu nuante extravagante de sampanie. Culoarea fermecata ne duce cu gandul la un crisoberil luminat de razele dulci ale soarelui. Gustul este dulceag si delicat cu note subtile de carambola, rotunjit de un buchet floral cu nuante de primavara.

Pentru prepararea ceaiului, am folosit 1L de apa calda (85 de grade celsius), pentru o inflorescenta. Am lasat-o in apa sa se infuzese inca 2 minute dupa ce s-a deschis. Se poate lasa si mai mult, ceaiul nu va deveni mai amar. Aceleasi frunze se pot refolosi de inca doua ori, fara sa se piarda din aroma.

Japan Hojicha

ほうじ茶 - 焙じ茶  

Hojicha

In continuarea seriei de trei ceaiuri japoneze, am ales sa va povestesc putin si despre Hojicha. Dupa cum am spus si post-ul anterior, Hojicha (sau Houjicha) se poate obtine prin prajirea frunzelor de bancha, sencha sau kukicha. Cel din kukicha se numeste Hojicha Karigane. Totusi cel mai cunoscut este cel obtinut din frunzele de bancha. Poate fi impartit in patru categorii, in functie de cat de mult a fost prajit: light roast, basic roast, dark roast si smokey.

Cel pe care l-am pregatit este Light Roast putandu-se observa dupa culoarea frunzei o deviatie din verde spre o combinatie echilibrata de maro deschis si kaki. Parfumul este putin mai aspru, cu o tenta de nuci uscate si samburi de cacao. Gustul este deosebit. In primul rand nu exista caracterul usor amarui al ceaiului verde traditional, in schimb apare un gust dulce cu note lemnoase pus in echilibru de un buchet usor afumat.
Contine foarte putina teina, fiind considerat un ceai verde pentru seara.
In Japonia, se obisnuieste sa fie servit dupa cina.

 Pentru infuzare am folosit un mic tetsubin de aproximativ 200ml si 4 grame de ceai, apa de 80 de grade Celsius si timpul de infuzare de aproximativ 2 minute. Am obtinut o infuzie clara, asemanatoare chihlimbarului.
Daca il lasati mai mult la infuzat nu devine mai amar, gustul devine mai aspru cu un miros patrunzator de coaja de nuca.

Japan Bancha

番茶 - Bancha

Pentru urmatoarele zile am pregatit trei ceaiuri japoneze. Primul pe lista este Bancha, un ceai verde de zi cu zi. In Japonia este considerat a fi un ceai de grad inferior datorita faptului ca perioada sa de recolta o precede pe cea de Sencha. Astfel sunt alese frunzele maturate, mai mari, printre care se mai pot strecura si cateva codite. 

Poate fi folosit si pentru prepararea altor sortimente de ceai verde japonez, cum ar fi Genmaicha (adaugand in proportie de 50% boabe de orez prajt) sau Houjicha (o varietate prajita in vase de portelan). 

Frunzele impachetate, lungi, de un verde usor sters, se desfac in apa calda, lasand in urma lor o licoare deosebita care te va surprinde prin paleta sa aromatica. Daca infuzezi frunzele putin, obtii un gust usor dulce, cu note de ierburi putin uscate, rotunjite de un buchet fin cu parfum delicat de petale de flori de vanilie.

Culoarea este de un galben palid, cu reflexe opalescente.

Caracterul devine mai slab pe masura ce treci de la o infuzie la alta, pastrandu-se totusi dulceata caracteristica.

Daca doriti o fiertura mai astringenta, cu note amarui, bine definite de un parfum intens si un buchet aspru, puteti infuza ceaiul la o temperatura putin mai ridicata pentru mai mult timp. Depinde cum va place mai mult.

Desigur, recomandata este prima varianta. 

Pentru infuzare am folosit 5g de Bancha si 400 ml de apa la 75 de grade celsius, timp de 2 minute. Daca ar fi sa folositi un Kyusu, puteti sa folositi o cantitate mai mare de ceai, 5-7g, tinand cont de faptul ca acel ceainic are o capacitate mai mica. Ideea este ca timpul de infuzare ajunge se fie de 30-40 de secunde si caracterele sunt putin mai delicate decat cele care ar caracteriza bautura obtinuta prin metoda clasica, a unui ceainic de toate zilele. 

Oricum ar fi sa il preparati, merita sa il incercati.